Când ne țineam de mână

A fost o vreme când iubirea plutea în aer. Inspirai aer, și odată cu aerul intra și iubirea.

A fost frumos!
Mergem pretutindeni împreună, făceam totul împreună. Nu ne imaginam viața unul fără celălalt. Ziceai că suntem suflete pereche.

Dar zilele alea au trecut.
Aerul care odată era plin de iubire, și cu fiecare respirație iubeai și mai mult.... nu mai este.
Un alt aer i-a luat locul. Un aer rece. Un aer pe care odată ce îl inspiri aduce cu sine răceala sufletului, nepăsarea.

Dacă am fi știu că aerul nu mai are iubire am fi refuzat să mai respirăm.
Am fi murit, căci nimeni nu poate trăi fără respirație, dar am fi murit unul în brațele celuilalt.

Acum trăim. Oarecum.
Dar fără iubire. Nu pot spune că trăim cu adevărat.
Am fost otrăviți de indiferența din aer. Tot ce a fost frumos cândva nu va mai fi. Si este teribil.

Dacă am fi știut când să ne oprim din respirat. Am fi murit, dar am fi trăit.
Am fi murit pentru lume, dar am fi trăit îmbrățișați o eternitate într-o ultimă clipă.